Declarația Ministerului de Externe al Republicii Cuba

Condamnare fermă și absolută a calificării frauduloase a Cubei drept stat care patronează terorismul

Ministerul Relațiilor Externe condamnă cu cea mai mare fermitate și absolut calificarea frauduloasă a Cubei drept stat care patronează terorismul, anunțată de guvenul Statelor Unite ca act cinic și ipocrit.

De câteva luni se tot fac speculații pe marginea posibilității de a include Cuba pe lista unilaterală a Departamentului de Stat care califică țările fără vreun mandat sau vreo legitimitate, lipsită de vreo motivație firească, referitoare la terorism și sechelele acestuia, și ca instrument de defăimare cu scopul de a aplica măsuri economice coercitive contra țărilor care refuză să facă pe placul capriciilor imperialismului nord-american.

Anunțul formulat de Secretarul de Stat Michael Pompeo constituie un gest arogant al unui guvern care și-a pierdut prestigiul, necinstit și în faliment moral. Fără îndoială este bine știut că adevărata motivație a acestei acțiuni este de a pune obstacole adiționale în calea oricărei perspective de recuperare în relațiile bilaterale dintre Cuba și Statele Unite.

Cuba nu este un Stat care patronează terorismul, adevăr recunoscut de toată lumea. Politica oficială și cunoscută, și conduita nepătată a țării noastre, este de respingere a terorismului în toate formele și manifestările sale, în special a terorismului de stat oriunde, contra oricui și de oricine ar fi comis.

Cuba este un stat victiimă a terorismului și populația noastră l-a suferit pe propria piele cu prețul a 3 478 de victime mortale și 2 099 de persoane mutilate în urma actelor comise de guvernul Statelor Unite sau comise și patronate de pe teritoriul acestei țări și tolerate de autoritățile oficiale.

Noi, cubanezii, respingem cu dispreț orice manevră care manipulează o temă atât de sensibilă care răspunde unor scopuri grosolane de oportunism politic.

HAVANA, 11 ianuarie 2021

 

 

Categoría
Bloqueo
RSS Minrex