Era deja luna octombrie din anul 1976 în a șasea zi. Caracas, Venezuela, sediul campionatului centroamerican de scrimă pentru tineret. Echipa cubaneză câștigase toate întâlnirile, și pe când sărbătoreau sus de tot, acolo unde nu puteau să lupte, au primit, din partea terorismului odios plătit de Statele Unite, lovitura finală, mișelească, neașteptată.
Oare ce gânduri, ce imagini, ce senzații populau mintea lor în minútele care au precedat explozia? Patria dorită? Ce planuri, ce speranțe își împărtășeau în conversațiile dinaintea deznodământului fatal?
Poate surâsuri, îmbrățișări, sărutul unor buze care așteaptă tremurătoare…Poate acolo pe Insulă cine știe câți ochi priveau cu neliniște, anunțând episodul mândriei materne, al strigătului de bucurie la primirea lui, ”acesta este fiul meu campion”.
Dar fraza a fost înnăbușită de tragedie. Aceasta a suspendat mângâierile nevinovate, dorința de a sări în brațele tatei ca să-i în povestească ce a învățat în zilele cât a fost plecat. N-au mai putut s-o spună niciodată și nici el să-l asculte. Câtă gingășie pierdută! Cât dor asasinat!
Și acolo sus, la vreo 6000 de metri altitudine, pe la amiaza zilei de miercuri în Barbados, anecdote, poate, despre cum a ajuns aurul la tineret la campionatul centroamerican de scrimă. Începeau ciclul olimpic; Moscova la orizontul fiecăruia dintre cei 20 de sportivi, aproape toți sub 20 de ani. Erau purtătorii visului de a escalada muntele gloriei în următorii 4 ani, dar visurile lor au fost asasinate.
Cu aeroportul din Barbados încă la vedere, exploda și se precipita spre mare avionul liniei Cubana. Aeronava cădea și în același timp 73 de vieți suiau pe altarul amintirii ridicând indignarea unui întreg popor ”energic și viril”.
Lor și victimelor care le-au precedat, aceeași ură le-a adăugat altele. Atunci au fost 57 de cubanezi masacrați, și apoi historia până în zilele noastre, a numărat 3478, toate în contul urii și intoleranței Made in USA.
Autorii crimei din Barbados au murit nepedepsiți, premiați, stimulați. Au vorbit cu obrăznicie, la adăpostul acelui imperiu, paradis al criminalilor. Ce diferență este între lovitura în inimă pe care au dat-o când au spus atunci: «Am pus bomba, și care-i problema?», și calmul celui care a mitraliat Ambasada cubaneză de la Washington, în aprilie a.c., când a afirmat: «trebuia să-l ucid pe ambasadorul cubanez»?
Dincolo de diferențele dintre cele două întâmplări, ambele au în común faptul că fac parte din șirul de acțiuni violente contra celei mai mari insule din Antile, organízate din Statele Unite în ultimii 60 de ani.
În cazul autorului atacului contra Ambasadei, un jurat federal l-a acuzat în iulie de atacarea violentă a unui funcționar străin sau oficial cu uz de armă mortală; și distrugerea deliberată a bunurilor aparținând sau deținute de un guvern străin în Statele Unite.
De asemenea, i-a fost imputat transportul interstatal al unei arme de foc și muniție cu intenția de a comité un delict grav; și pentru a fi folosit , purtat și descărcat o armă de foc într-un delict de violență. Totuși, nici unul dintre capetele de acuzare prezentate de procuror nu a fost considerat ca act de terorism.
București, 6 octombrie 2020